luni, 15 ianuarie 2007

Existenţialitatea simplului destin

Poet al neliniştilor, Daniel-Dumitru Darie, este un autor de texte cu frumuseţi stranii. Continuitatea versurilor din poeziile sale este imprevizibilă, unind o sintaxă ce străluceşte prin inovaţie, cu o structurare imagistică fără precedent.
Volumul e aşezat pe imaginea centrală a iubirii alungate din Rai, în care El şi Ea par întorşi cu spatele unul către celălalt, în rol principal rămânând el, Poetul, nostalgic şi temător, când este vorba de discursul său contrariant, din care se nasc răsărituri trădate, răzbătătoare din puseuri marcat melancolice, dar care ajung direct la cititor, subjugându-l pe acesta prin mărturisirea iubitului risipitor care se întoarce, obsesiv, spre lumea creată de el şi în care şi-a întemeiat fiinţa bucuriei.
Dacă bine am perceput poezia lui Daniel-Dumitru Darie (3D!), lumea creată, populată sărac, dar bogată imagistic, este o căutare voită a singurătăţii, e un refugiu în care poetul se retrage să-şi oblojească rănile din dragoste, să-şi replieze „soldaţii” pentru un nou atac asupra meandrelor vieţii. Dar o durere e înlocuită cu alta, aşa că poetul nu rămâne „sărac” în suferinţă, iar şansa lui de comunicare sporeşte datorită acestei himere, iubirea.
Versurile peste care au trecut decenii (1985) sunt în armonie deplină cu altele noi (2006), marcate toate de iubirea pământeană şi celestă în acelaşi timp. E ca şi cum poetul ar fi avut o amnezie şi o împrejurare favorabilă l-a trezit în alt timp în care şi-a regăsit trăirile vechi.
În ciuda debordantei fantezii, a întoarcerii sub alte forme la aceeaşi temă, subordonată unei profunde reflexivităţi, şi chiar în ciuda originalităţii metaforice şi imagistice, arsenalul poetic, paradoxal, este extrem de concis şi de accesibil. Stăruie, însă, performanţa, un dar al poeţilor autentici de a intui, netrucată, simplitatea în rostirea adevărurilor existenţiale.
Pe lângă muzicalite, plasticitatea, cum am mai spus-o, constituie o calitate în plus, sporind vraja şi reverberaţia emoţională, poetul creând admirabile tablouri, prin explorarea valenţelor plastice ale cuvântului.
De scos în evidenţă e că poetul Daniel-Dumitru Darie, este un spirit rar, în care omul şi poetul s-au contopit definitiv. Existenţa sa s-a sublimat în poezie, iar poezia s-a revărsat fabulos în viaţa sa cotidiană. Să nu uităm a menţiona că Daniel-Dumitru Darie nu s-a lăsat sedus de amăgitoarele meandre ale modei şi a succesului ieftin, rămânând, în plus, constant, adeptul mult mai rar întâlnitului vers clasic.
Mădălina Loredana Olteanu, Drobeta Turnu-Severin